Europa în regiunea mea - final de campanie

Între 21 septembrie și 21 octombrie, sub sloganul „La noi acasă-i meserie”, s-a desfășurat campania de comunicare ce a pus reflectoarele pe Regiunea Nord-Est a României, ca parte din programul „Europa în regiunea mea”, inițiat de Comisia Europeană, în parteneriat cu ADR Nord-Est.

Proiectul emblematic, în jurul căruia s-a gândit toată campania, este la Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” din Siret, o unitate de învățământ care pregătește viitori mecanici, tehnicieni transporturi, textiliști sau maiștri auto, oferindu-le o calificare profesională. Aici s-au construit și dotat ateliere, laboratoare și un amfiteatru, iar mesajul campaniei a fost centrat pe importanța unei meserii, pe formarea și asigurarea forței de muncă calificate pentru viitor, ACASĂ, în regiune.

Celelalte trei proiecte însoțitoare promovate în campanie sunt despre modernizarea, extinderea și dotarea Grădiniței Luminița, dar și revitalizarea a două terenuri degradate din jurul lacului de acumulare Siret-Rogojești și din strada Sucevei, proiecte prin care se extinde spațiul verde, oferind facilități de agrement pentru comunitatea locală.


Galerie foto

A fost o lună intensă, cu patru evenimente-cheie dedicate comunității, în care accentul a fost pus pe experiențe și demonstrații practice.

Pe 21 septembrie a avut loc lansarea campaniei și, în același timp, un eveniment de presă dedicat debutului, la Colegiul Lațcu Vodă. În cadrul evenimentului, reprezentanți ai presei au fost invitaţi să se alăture unui tur al principalelor proiecte finanţate prin POR 2014-2020, în prezenţa reprezentantului Comisiei Europene, ai ADR Nord-Est, dar și a elevilor, profesorilor și foștilor elevi ai colegiului.

Siret, alegerea Comisiei Europene pentru ”Europa în Regiunea mea” - YouTube

În data de 3 octombrie, elevii colegiului de la specializarea mecanică l-au avut invitat pe Titi Aur, reputatul pilot de raliuri. El a fost cel care a susținut o serie de demonstrații tehnice, spre încântarea elevilor, dar a oferit și sfaturi despre importanța unei meserii și a împărtășit din experiența sa de viață.

EUROPA ÎN REGIUNEA MEA LA SIRET EVENIMENT INTERACTIV CU TITI AUR LA COLEGIUL LAȚCU VODĂ sigla - YouTube

Pe 7 octombrie, a avut loc un eveniment în aer liber, în parcul Rogojești-Siret, modernizat cu fonduri europene. Elisabeta Lipă, marea campioană olimpică la canotaj, a oferit un interviu de tip podcast actorului Marius Manole, despre Siret și despre cum s-a schimbat ”fața” acestui orășel cu ajutorul fondurilor. Apoi, a avut loc o demonstrație sportivă cu o ambarcațiune de tip schiff, pe Siret, oferită de vicecampionul olimpic la canotaj Mugurel Semciuc, dar și de Daniel Scripcaru și Mihai Chiruță, încă doi sireteni, campioni la canotaj, care s-au alăturat evenimentului, în prezența și sub atenta coordonare a doamnei Elisabeta Lipă.

Europa în regiunea mea (Siret) - Eveniment interactiv cu Elisabeta Lipă la zona de agrement - YouTube

În data de 19 octombrie, a avut loc ultimul eveniment din cadrul campaniei, la Gradinița Luminița din Siret, modernizată și ea cu fonduri din POR 2014-2020. Raluca Ciucanu (Maria`s Ladybugs), împreună cu două colege, a susținut un atelier de meșteșuguri pentru copiii de la grupa mijlocie a grădiniței. Cei mici au avut ocazia să își confecționeze propriile brățări sub îndrumarea Ralucăi. La finalul atelierului, aceștia au primit cadouri confecționate de elevii de la secția textile din cadrul colegiului Tehnic Lațcu Vodă, portofele, șorțuri pentru fetițe și papioane pentru băieți.

Europa în regiunea mea la Siret. Meseria, brățară de aur de la cele mai mici vârste - YouTube

Campania a fost un real succes, cu apariții în presă, cu panotaj outdoor, spoturi radio, postări în social media și cu multă vizibilitate în toată Regiunea Nord-Est. La noi acasă-i meserie!

Documente suport implementare beneficiari publici / privati

Intrebari privind aplicare OUG 64/2022