Primul eveniment de lansare a unui Program Regional din Romania: Destinatie: Europa 2027! Programul Regional Nord-Est porneste la drum

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, cu sprijinul Asociației Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – ROREG, a organizat astăzi, 11 noiembrie 2022, la sediul Rubik Hub din Piatra Neamț, primul eveniment de lansare a unui Program Regional din România, cu titlul Destinație: Europa 2027! Programul Regional Nord-Est pornește la drum. Evenimentul s-a bucurat de prezența a peste 150 de participanți interesați de oportunitățile de investiții din noul Program. Momentul zero al acestei întâlniri a fost semnarea Declarației comune dintre Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Agenția pentru Dezvoltare Nord-Est, prin reprezentanții săi, Ovidiu Cîmpean, Secretar de stat MIPE și Vasile Asandei, Director General ADR Nord-Est. Cele două instituții și-au luat angajamentul de a pune în practică viziunea de modernizare a regiunii Nord-Est, în sistem descentralizat, prin investiții în inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice care să sprijine competitivitatea regiunii.

Galerie foto

Suntem într-un moment în care putem face diferența. Ne bazăm pe resurse financiare consistente puse la dispoziție de Programul Regional Nord-Est, avem 1,75 miliarde euro pe care vrem să-i valorificăm cu succes în perioada următoare. ADR Nord-Est este Autoritate de Management pentru acest program care se concentrează atât pe investiții, cât și pe creșterea acelei capacități administrative a regiunii care va face ca banii să se transforme în proiecte cu impact. Ne propunem să aducem schimbări majore în sistemul de management, în modul de implementare a acestor proiecte, astfel încât acest proces să fie mai scurt, mai eficient și cu mai puțin efort administrativ. Ne dorim să ajungem în punctul în care regiunea noastră va fi o regiune prosperă, iar la finalul acestui program să avem un grad de absorbție ridicat, dar, mai ales, să avem proiecte cu impact care schimbă viața cetățenilor din regiunea noastră. Cuvântul de ordine al perioadei viitoare este „Împreuna!”. Împreună suntem puternici, vom munci intens, vom fi agili, curajoși și rezilienți și vom contribui la consolidarea casei noastre comune, Europa!”, a declarat Directorul General al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Vasile Asandei.

Reprezentantul Comisiei Europene, Krzysztof Kasprzyk, Șef adjunct al Unității pentru România și Croația, Direcția Generală Politică Regională și Urbană a declarat: „Este un moment istoric, un moment în care România nu mai este un Stat Membru nou al Uniunii, ci este un partener egal și de încredere. În procesul de negociere a programului, am fost bucuros să descopăr că Agențiile pentru Dezvoltare Regională au demonstrat că sunt pregătite pentru această provocare. Vreau să îl felicit pe domnul Asandei și echipa sa pentru toate discuțiile profunde avute despre prioritățile acestei regiuni, dar acum a venit momentul să nu mai vorbim despre hârtii, ci să vorbim despre proiectele ce vor fi implementate. Cuvântul meu preferat în limba română este „Împreună”, era scris pe coperta Acordului de Parteneriat semnat la Alba Iulia, un cuvânt care este foarte serios și în același timp, foarte familiar, cu o mare importanță. Suntem împreună pentru transformarea regiunii, a României și a Europei”.

Ministrul Ioan Marcel BOLOŞ, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a avut o intervenție on-line în direct din Bruxelles: „Pentru România, descentralizarea financiară, descentralizarea dezvoltării regionale și implementarea Programului Regional la nivelul fiecărei regiuni sunt aspecte de o importanță deosebită. Este pentru noi toți, un moment istoric, un moment în care soarta fiecărei regiuni este luată în propriile mâni de către fiecare Agenție. De acum, împreună cu Comitetul de Monitorizare și cu Autoritatea de Management, deciziile se vor lua în timp real și situațiile apărute în implementarea programelor se vor rezolva în timp real, în favoarea beneficiarilor. Prin declarația pe care o semnăm astăzi, prin angajamentul pe care ni-l luăm împreună, MIPE și ADR Nord-Est, credem că indiferent de tipul de investiție pe care o vom finanța prin Programul Regional Nord-Est, vom implementa proiecte care vor face din regiunea dumneavoastră o regiune mai puternică, o regiune care contribuie decisiv la ceea ce înseamnă dezvoltarea României”.

George Agafiței, consilier de stat, a transmis mesajul Primului Ministrul al României: „Guvernul României a fost și este un susținător al consolidării rolului autorităților regionale în procesul de luare a deciziilor la nivel național și european. Relația dintre Guvernul României și dumneavoastră este consolidată de obiectivul nostru comun de a valorifica potențialul regional prin impulsionarea și diversificarea activităților economice, în scopul îmbunătățirii condițiilor de viață.  Adresez mulțumiri domnului director general Asandei și întregii echipe ADR Nord-Est pentru efortul și dedicarea de care au dat dovadă în negocierile cu Comisia Europeană în vederea aprobării unui Program care să conducă la dezvoltarea economică sustenabilă  a regiunii Nord-Est și la creșterea calității vieții cetățenilor”.

La eveniment au mai luat cuvântul domnul Constantin-Daniel CADARIU, Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, domnul Prof. univ. dr. ing. Adrian CURAJ, Director General UEFISCDI, domnul Dumitru BUZATU, Președinte CJ Vaslui, Președintele Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, doamna Prof. univ. dr. ing. Maria Carmen LOGHIN,  Prorector Cercetare, Dezvoltare și Inovare, Universitatea Tehnica “Gheorghe Asachi” Iași, Președintele Consiliului Județean Iași, domnul Costel Alexe, domnul primar al Municipiului Suceava, Ion Lungu și domnul Cătălin TATU, reprezentant proiect de succes finanțat prin POR 2014-2020.

Documente suport implementare beneficiari publici / privati

Intrebari privind aplicare OUG 64/2022