Incubator de Proiecte si Afaceri Europene - Bucuresti, 21 octombrie 2016

Noua oportunitate importanta de finantare prin POR, Axa 1, pentru crearea si dezvoltarea centrelor de transfer tehnologic / a Cunoasterii, inclusiv acceleratoarele de afaceri din cadrul lor, cu o valoare estimativa de peste de 200 de milioane de euro, da posibilitatea unui numar cat mai mare de centre universitare si economice din tara sa-si structureze asemenea institutii pe langa ele, cu scopul de a creste cooperarea dintre cercetare si mediul de afaceri, sa promoveze formarea intreprinderilor mici si mijlocii de tip start-up, bazate pe tehnologii inovative si cunoastere intensiva si sa intareasca latura antreprenoriala a universitatilor, precum si crearea propriilor acceleratoare si firme ale absolventilor ale caror idei si inovatii sa poata fi puse in practica si valorizate la nivelul zonei de incubare.

In scopul avizarii favorabile de catre ANCSI a acestor centre si pentru a asigura un nivel de competente performant pentru coordonatorii, managerii si animatorii centrelor de transfer, este necesara parcurgerea unor etape obligatorii si decisive spre a asigura succesul si profitabilitatea centrelor pe termen mediu si lung.
In acest scop, Departamentul de Training al Asociatiei ”Comunitatile Locale Riverane Dunarii” (CLDR), membra Danubius Academic Consortium (DAC) – in parteneriat cu Knowledge Management Institute Romania, Asociatia Consultantilor din Romania pentru Accesarea Fondurilor Europene (ACRAFE ) si Catedra Internationala Onorifica in sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunarii ”Jean Bart” (CIO-SUERD), reia, incepand cu aceasta toamna, ciclul de sesiuni din seria Incubatorul de Proiecte si Afaceri Europene, pentru formarea si perfectionarea coordonatorilor sau viitorilor specialisti dornici sa activeze in cadrul centrelor ce se vor infiinta sau continua sa se dezvolte in noua abordare UE si in Romania.

Sesiunea va avea loc la sediul Clusterului Regional Bucuresti-Ilfov pentru Mecatronica – MECHATREC (langa Piata Obor – Str. Pantelimon nr 6-8, sector 2), coordonat de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronica si Tehnica Masurarii (INCDMTM), la Sala de Consiliu, in data de vineri, 21 octombrie 2016, orele 9.30-14.30.

Participantii la sesiune pot proveni din urmatoare domenii: directori de parcuri industriale si centre de cercetare-inovare; economisti si manageri specializati in dezvoltarea afacerilor si marketing; cadre universitare si cercetatori stiintifici; antreprenori si administratori de firme cu potential de dezvoltare bazat pe inovare; reprezentanti ai fondurilor de investitii si business angels; functionari si manageri din administratia publica si camere de comert; lideri ai asociatiilor profesionale si altor ONG-uri din domeniul dezvoltarii si inovarii etc.

Guest-speakers si traineri invitati:

  • Wienfried SENKER – Senior Consultant – East-West Management Munchen-Bukarest
  • Prof. univ. dr. Gheorghe GHEORGHE – Director General, Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronica si Tehnica Masurarii INCDMTM
  • Dr. Octavian SERBAN, KMC – Presedinte – Knowledge Management Institute Romania / Consilierul Personal al Ministrului Fondurilor Europene
  • Aurora PATRICHE – Expert – ANCSI
  • Marian DOBRILA – Vicepresedinte – ACRAFE / Manager General – TDP Partners
  • Dr. Georgeta GHETE DANAU – Presedinte – Asociatia Profesionala a Formarii in Administratia Publica Locala “CINAQ”
  • Dr. Costica VOICU – Director – Parcul Industrial Galati
  • Conf. univ. dr. Gabriela DAVID – Coordonator Stiintific – CIO-SUERD / Universitatea de Vest ”Vasile Goldis”
  • Av. Dumitru BADRAGAN
  • Dr. Olivia COMSA – Magurele High Tech Cluster
  • Cornel PATRICHE – Consilier – Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci – OSIM
  • Prof. Sever AVRAM – Presedinte Executiv – CLDR

Inscrierile se fac conform principiului „Primul venit-primul servit” pana in 17 octombrie 2016. Detalii suplimentare pot fi consultate pe siteul www.cldr.ro sau solicitate Secretariatului Tehnic prin e-mail: secretariat@cldr.ro ori telefonic la tel./fax: 021.230.49.97

Situatie proiecte

Cauta fonduri