Stadiul depunerii cererilor de finantare pentru microintreprinderi, APEL 2.1 A

Pana la data de 26 septembrie, ora 24:00 au fost incarcate in cadrul aplicatiei MySMIS 96 cereri de finantare aferente apelului de proiecte POR 2.1.A-Microintreprinderi, care vizeaza Regiunea Nord-Est.

Reamintim solicitantilor de finantare ca data depunerii unei cereri de finantare nu reprezinta, in niciuna din etapele procesului de selectie, un criteriu de departajare a proiectelor depuse in cadrul aceleiasi ”sesiuni lunare” de depunere (din perioada de 6 luni aferenta acestui apel).

Conform precizarilor din ghidul specific, toate proiectele depuse in primele 2 luni ale apelului parcurg etapa de verificare a conformitatii si eligibilitatii, proiectele conforme si eligibile fiind apoi evaluate tehnic si financiar. Doar proiectele care obtin un minim de 85 de puncte sunt incluse in etapa de contractare, restul urmand a intra in competitie cu proiectele depuse in cea de-a treia luna a apelului samd.

Sesiunea de depunere a proiectelor ramine deschisa! Va recomandam sa acordati, in continuare, o atentie sporita in completarea cererii de finantare si in atasarea documentelor anexe, in conformitate cu prevederile ghidului specific.

Cauta proiecte

Cauta fonduri